„În chiloți pe motor” sau „Cum să invidiezi melcii pentru viteză”

I. Matrimoniale

În fiecare dimineață mă trezesc cu un sentiment ciudat, îmi lipsește ceva. Parcă nu sunt complet.

Tot aud poveștile de genu’ „Sufletul pereche” și mă macină invidia, mai ales că a dat vara și tot văd cupluri fericite prin oraș. Mi-e greu, în singurătatea asta, puțin auto-impusă.

De mai bine de 5 luni, mă dau (navighez) pe site-urile matrimoniale de specialitate. Mă uit și le admir pe toate, sunt frumoase, arătoase, deși puțin uzate. Deh, la vârsta și situația mea financiară nu mă pot uita la adolescente, sunt prea mici pentru mine.

Și totuși, iată-mă, după 5 luni de adunat ghindă, îmi iau inima-n dinți și contactez câteve „oferte”. Doar trei mi-au făcut cu ochiul, așa că le dau întâlnire.

Nici una nu e din aceeași localitate cu mine, ceea ce presupune că va trebui să călătoresc. Sunt un cavaler adevărat, deci mă voi deplasa eu la locația dânsei.

După discuții și un schimb coridal de impresii stabilesc două întâlniri în aceeași zi.

Joc la două capete cum s-ar spune.

II. La întâlnire

E sâmbătă dimineața, o zi mare mă așteaptă. Mă trezesc devreme, nespecific mie, mă aranjez, mă ferchezuiesc și plec spre prima întâlnire, cu prima domnișoară.

Drumul a durat aproximativ o oră, interval în care oricât m-aș fi concentrat, nu puteam să mă gândesc la altceva decât la cum v-a decurge întâlnirea. „Oare mă place? Oare arată așa cum era în poze? Ce voce o avea? Ne potrivim? N-o fi prea pretențioasă?”

Așa m-am frământat tot drumul. Dar iată că veni și clipa întâlnirii.

Trag aer în piept, pășesc cu dreptul înainte și mă prezint cordial. Domnișoara e cam trecută, deși ca și vârstă e încă tânără, formele nu sunt chiar excelente, dar cu siguranță nu e de aruncat. Are ceva experiență, după câte bag de seamă. Sunetul vocii e aproape în regulă, deși mai tușește puțin, nimic grav totuși.

Facem câțiva pași împreună, ieșind la o mică plimbare, pe aleile orașului ei. Ne înțelegem bine, cel puțin la plimbare, pare să existe un oarecare sentiment reciproc de atracție.

Întâlnirea aceasta, deși scurtă, a fost plăcută și am rămas cu un sentiment plăcut. Ne luăm la revedere cordial, cu promisiunea de a ne mai auzi, dacă nu chiar și vedea, și fug să prind trenul către următoarea locație, la cea de-a doua întălnire de azi.

Drumul e lung, fac mai bine de 5 ore cu trenul, iar gândul mi-a rămas puțin la întâlnirea abia încheiată. Dacă nu o să găsesc nimic interesant în localitatea A, rămân cu domnișoara din localitatea R, chiar de nu e tocmai cea mai frumoasă, cert e că ne-am plăcut și cred că o să ne înțelegem bine împreună.

Ajuns la destinație, pe seară, mă prezint la domiciliul celei de-a doua domnișoară, așa cum stabilisem inițial.

Aștept să iasă din „casă” făcându-mi tot felul de gânduri despre cum e realitatea față cu reclama de pe matrimoniale.

Clipa cea mare a sosit, ușa se deschide, și apare, în toată splendoarea ei de „doamnă”, frumoasă, elegant îmbrăcată într-o „rochie de seară” roșu-grena, strălucind în toată splendoarea ei.

Pe moment rămân cu gura căscată, e mai frumoasă decât în poze. De forme ce să mai vorbim, echipată complet.

III. Îndrăgostit

Sunt lovit de zeul amorului, ce să mai, e dragoste la prima vedere. Am și uitat că am mai avut o întâlnire azi. Mii de clopote îmi sună în cap, inima îmi bate nebunește, iar în urechi îmi sună iritant o voce: „Ea e aleasa!”.

Trec peste momentele de adolescent îndrăgostit și încep conversația, apoi facem o mică plimbare cu ajutorul căreia m-a cucerit și mai mult, deși nu mai era nevoie.

Așadar, iată-mă îndrăgostit, dânsa se pare că mă place, totul pare și este frumos, o seară minunată aș zice.

IV. Decizie

Cuget două minute, doar pentru a-mi limpezi mintea înfierbântată de adolescent îndrăgostit, și mă decid, o iau acasă, ne mutăm împreună.

După o discuție scurtă, ajungem la o înțelegere și căutăm soluții cum aș putea s-o iau cu mine. E aproape 9 seara, bilet la tren am doar pentru mine, așa că hotărâm să o luăm pe jos.

Pe jos??? 450 de kilometri???

Cum să duci o domnișoară 450 de kilometri pe jos, acum la căderea nopții???

Cum, cum? Călare, cum altfel, doar am spus că sunt un cavaler adevărat.

Fostul ei prieten, fost, căci acum are o „relație” cu mine, îmi inmânează toate bunurile și posesiile dânsei, ba îmi dă și un fel de bostan scobit, ce ar ține loc de cască, să îmi pot duce domnișoara acasă.

V. Dragoste târzie

Zece trecute fix, noaptea s-a cam lăsat, cheia în contact, bostanul pe cap, încalec „domnișoara” și-i dau pinteni.

În noaptea asta vom face amor nebun, o voi călări toată noaptea, dar cu grijă căci nu avem protecție.

Gândul că trebuie să parcurg 450 km, noaptea, pe frig, cu doar o cască, jumătate doar din scoci, nu mă bucură nicicum. Știu foarte bine ce înseamnă să crăpi de frig pe motor. Tot ce aveam la mine, în afară de blugi, tricou, adidași și o geacă scurtă de piele, nicicum moto, e un rucsac în care am cărat apă și o carte să mă întrețin pe tren.

Dragostea e mare, împreună învingem totul. Fac o cruce mare, pun căștile în urechi, măcar să îngheț pe muzică, trag jumătatea de bostan pe cap și mă avânt în noapte.

Domnișoara mea toarce plăcut sub mine, și asta îmi încălzește sufletul, în timp ce tot restul trupului îngheață treptat, dar sigur.

VI. Viața nu e perfectă

Nu apucăm să ieșim bine din oraș, când deja mi-au înghețat toate cele; o fi mai, dar noaptea e al draqului de frig, și mersul pe autostradă nu ajută.

Prima broblemă, frigul. Soluție: nu mergem pe autostradă, folosim drumuri laterale, vorbă din bătrâni: „încet da’ sigur”.

Abordăm prima ieșire și iată-ne pe drumuri lăturalnice, care de altfel sunt pustii. Acum apare cea de-a doua broblemă: nu cunosc zona, n-am mai fost și nu am GPS. Deci, către încotro? Știu că trebuie să merg spre sud. Asta e bine, doar că-i noapte, și al draqu’ să fiu dacă-mi dau seama încotro e sudul. Pădure să căutăm mușchi, ioc. Să-i folosesc pe-ai mei!? Nici n-am și nici nu știu în ce parte să stau cu fața. Știu, căutăm Steaua Ciobanului, așazisă a Nordului, după care se orientează navigatorii. Ai draqu’ ei să fie de nori, nu văd nici o stea. Nori??? Nori, ai spus!? Băgai-aș, asta mai lipsea, o ploaie bună, tot suntem așa fain echipați.

Lightbulb! În era tehnologiei și a comunicațiilor, putem folosi smart phone-ul, că de aia-i smart. Și asta-i cât se poate de bine, avem internet mobil, GPS, tot ce trebuie, mai puțin baterie. A rezistat fix 3 minute, totuși suficient să-mi fac o ideie de câteva localități, și ce drumuri să folosesc, măcar pentru câțiva kilometri.

Bună tehnologia asta dom’le, bună doar atunci când nu ai disperată nevoie de ea. Așa că suntem în beznă, și la propriu și la figurat.

Am prins direcția măcar, merg înspre petecul de lună ce se mai ivește din când în când dintre nori.

Frigul deja m-a pătruns prin toate cotloanele, și am ajuns expert la condus cu o mână pe ghidon, una pe motor. Nu cred să mai fi existat kilometri care să treacă mai greu, cred că făceau în ciuda roților, dându-mi impresia că galopez pe loc.

Noaptea devine tot mai adâncă, frigul tot mai înțepător, kilometrii se încăpățânează să rămână tot mulți. Caut prin rucsac, doar-doar oi găsi ceva să mă ajute. Găsesc o sticlă de suc rece. Asta ajută ca funia la spânzurătoare. Totuși, rucsacul golit de toate cele și legat bine la spate ține geaca să nu mai fluture și să-mi pătrundă vântul până la piele.

Prima sută de kilometri a trecut, și mi-a mâncat două ore și jumătate. În ritmul ăsta ajungem acasă spre dimineață, ceea ce nu e chiar rău, dimineață înseamnă soare, soare adică căldură.

Oprim la un peco să-mi hrănesc domnișoara și să mă mai încălzesc și eu puțin. Plecăm din peco ceva mai echipați, domnișoara cu stomacul plin, eu cu mănuși. Mănuși da, din acelea de pungă, de unică folosință. Deși mi s-a părut o idee hilară, am zis să țină barem de vânt, totuși, două pungi din acelea, trase peste degete, reușsesc să creeze condens între ele, ceea ce înseamnă că mâinile nu mai pierd căldură așa repede. Sună stupid, dar e adevărat, pungile sunt mai bune decât nimic.

Încet, cu talent, târându-ne practic, am mai parcurs 100 de km, apoi încă 100, și tocmai când eram aproape hotărât să cedez, să caut un motel și să înoptez, iată că apare mult doritul Soare. Ne-a oferit un spectacol superb, înghețat și tremurând din toate balamalele, nu pot spune că nu m-am bucurat văzându-l, ba am fost chiar mișcat de extraordinarul spectacol pe care ni l-a oferit.

Și, din nou mulțumesc tehnologiei care lipsește când ai nevoie mai mult, căci nu am putut imortaliza un asemenea răsărit, care trebuie să recunosc, nu am mai văzut multe astfel.

Soarele aduce căldură, ar spune logica simplă. Adevărat, dar nu în primele două ore când răsare. Cel mai frig a devenit la apariția mult așteptatului astru al zilei. Îi înțeleg strategia, răsare și alungă umbrele reci ale nopții, umbre care pe cât de reci pe atât de doritoare de prieteni, căci toate s-au retras în mine. Nu știu ce se auzea mai tare, torsul motorului sau clănțănitul dinților mei.

** VII. Acasă, dulce acasă.**

Cu toate acestea, am ajuns cu bine la destinație, eu și iubita mea, după 450 km și 10 ore de tropotit în noapte.

Înghețat, cocoșat și cu dureri de oase, am mai avut putere să îmi învelesc drăguța, norii aceia nu prevestesc ceva bun; să pun o cană de țuică cu zahăr și piper la fiert, trebuie să scot frigul din oase; să mă dezbrac, lăsând o dâră de haine de la ușă la pat; și să adorm, învelit bine și cu lichidul aburind în stomac.

Așa am adormit, obosit, dar fericit, astăzi m-am îndrăgostit! De mâine, o să mergem, și … o să … de-acum … numa’ bine … Zzzz.